Dinții de frumusețe (Part II) - poziționări defectuoase, decolorări, carii

Dinții de frumusețe ne povestesc despre…

Dualitate dreapta/stânga: cele două fațete ale individului

·         Incisivul superior drept

Simbolizează latura feminină, construită plecând de la modelul oferit de mamă. Arată modul în care copilul se simte văzut de mamă.

·         Incisivul superior stâng

Simbolizează latura masculină, construită plecând de la modelul patern. Arată modul în care copilul se simte văzut de către tatăl său.

Variații lejere de poziție

Nu există simetrie perfectă. Chiar în cadrul unei dentiții bine aliniate vom observa variații lejere de poziții între partea dreaptă și cea stângă. Dintele poziționat mai în față decât celălalt indică latura (feminină sau masculină) cu care copilul se simte cel mai în largul său, părintele cu care se identifică cel mai mult. Dintele retras înspre interior indică părintele perceput ca fiind cel mai sever.

·         Dinte drept înclinat înspre în față, dinte stâng retras

Copilul se identifică mai mult cu mama decât cu tatăl (mama se abține de la judecăți negative, îl privește cu ochi iubitori și admirativi, îl complimentează des). Se simte în largul său cu partea sa feminină pe care o împinge spontan în față.

Identificare cu mama. Semn al unei naturi dominant feminine.

·         Dinte stâng înclinat înspre în față, dinte drept retras

Copilul se simte în largul său mai curând cu tatăl decât cu mama. Își găsește drumul către acesta fără reținere. Își împinge spontan în față partea sa masculină.

Identificare cu tatăl. Semn al unei naturi dominant masculine.

Poziționări defectuoase ale Dinților de frumusețe

·         Dinte mult înclinat înspre în față

Mare nevoie de atenție din partea părintelui corespondent (partea stângă tatăl, partea dreaptă mama), nevoia de aprobare și de supraveghere de care copilul duce lipsă.

Tendință către o natură extravertită, dorința de a fi văzut, de a fi centrul de interes. „Priviți-mă, acordați-mi atenție, și eu sunt pe-aici!” spune copilul părintelui/părinților.

Exemplu: copilul, neglijat de părinții prea solicitați de obligații personale, reacționează printr-un comportament posesiv, abuziv, atrăgând atenția asupra lui prin orice mijloace posibile. Este cazul tipic al copilului care face prostie după prostie. Gata de orice doar pentru a se face remarcat, nu le lasă părinților nicio clipă de respiro.

·         Dinte foarte retras în spate

Frica de părinți (partea stângă tatăl, partea dreaptă mama), de reproșuri, de amenințări, de severitatea remarcilor. Incisivul se poate ascunde în spatele celuilalt dinte. Copilul caută să se sustragă privirii părintelui a cărui judecată aspră o găsește traumatizantă.

Tendință profundă către o natură timidă. Copilul nu îndrăznește sau nu dorește să se facă văzut, nu se crede demn de atenție, se ascunde comfortabil în spatele celorlalți ca și cum ar vrea să uităm că există.

Exemplu: un copil în cazul descris mai sus reacționează tipic: șters și retras. „Era cuminte, nu cerea mare atenție din partea noastră, atunci l-am lăsat în voia lui” vor spune părinții lui. Acesta este adesea copilul care va trece neobservat pe lângă fratele mai mare cu o personalitate puternică sau pe lângă cel mai mic dintre frățiori, drăgălaș și acaparant!

·         Caz particular de poziționare încrucișată

Suprapunere a incisivilor, unul acoperindu-l pe celălalt (forma de scut)

Semn al unei bariere majore, de autoprotecție în fața pericolului real sau presupus. Formă de scut a incisivului împins în față, destinat să țină piept agresiunilor verbale sau chiar fizice.

Incisivul înclinat în față desemnează partea cea mai puternică (sau a celui de unde se îndreaptă „atacul”) care vine în ajutorul și-n apărarea părții mai fragile.

·         Caz particular de deschidere majoră a incisivilor puternic înclinați înspre în față

Deschiderea majoră a Dinților de frumusețe reprezintă o proiectare în față a incisivilor, cauzând astfel un defect de închidere în poziție anterioară. În mod mecanic, atribuim poziționarea defectuoasă fie sugerii prelungite a degetului, fie persistenței unui mod de înghițire/deglutiție așa-zis „infantil”. Deschiderea anterioară traduce de fapt dorința inconștientă de a menține legătura strânsă cu părinții. Copilul refuză separarea, deschiderea defectuoasă îl împiedică să-și definească propriul său spațiu. Poziționarea aproape orizontală a incisivilor fac ruptura imposibilă. Cordonul invizibil care leagă copilul de părinți persistă.

Remarcă: fără să fie vorba de o spațiere extremă între incisivii de frumusețe, orice versiune de înclinare mare a acestora înspre în față evocă o dorință de fuziune cu unul sau ambii părinți.

·         Caz particular de poziționare divergentă (spațiere puternică între Dinții de frumusețe)

Copilul are nevoie să fie văzut (poziționare către în față) și de a ocupa întreg spațiul (fenomen de etalare datorat axei divergente). Dintele de început (incisivul inferior) izolat în spațiul lăsat de distanța dintre Dinții de frumusețe simbolizează nevoia de a fi considerat copil unic. Este vorba de „sindromul copilului rege”.

Dinte deteriorat sau rupt

Dinții de frumusețe pot să se rupă la o vârstă precoce, în cursul unor jocuri de exemplu, sau mai târziu în adolescență sau la o vârstă adultă (cădere sau impact provocat de practicarea unui sport, accident, etc). Amploarea stricăciunilor variază de la un unghi ciobit până la fractura completă, prin consecintă la absoluta necesitate de a înlocui dintele repectiv.

·         Fractura Dinților de frumusețe

Nu vom pune niciodată un accident de acest fel pe seama ghinionului sau hazardului. Este vorba de reflectarea exterioară a unui șoc psihologic, semnul unei răni narcisiste profunde.

·         Înnegrirea dinților

În urma unui impact asupra dinților, în lunile care urmează acestui șoc, se întâmplă ca aceștia să înnegrească, fenomen numit necroză (nervul este distrus în interior), fapt ce necesită intervenția dentistului. Microșocuri repetate asupra dintelui și trecute neobservate pot provoca acest fenomen. Acest fel de dramă este de fapt reflectarea alteia, mai intimă „Nu sunt recunoscut!”. Partea care a fost afectată permite identificarea părintelui responsabil pentru acest neajuns.

Partea stângă, lipsă de recunoaștere din partea tatălui, cea dreaptă din partea mamei.

Dintele care începe să se înnegrească indică faptul că individul își pierde din frumusețe la fel ca imaginea incisivului care nu mai strălucește („e o persoană ștearsă” spunem despre un individ cu o personalitate neatrăgătoare). Schimbarea de culoare a dintelui simbolizează un sentiment de devalorizare, de rușine, de urâțire. În cel mai rău caz, exprimă sentimentul de murdărie indus de umiliri sau violențe repetate. Atunci când culoarea dintelui se schimbă inxplicabil, se va impune o atitudine discretă de cercetare interioară.

·         Carii

Refuz de a se arăta, de a străluci, de a radia, de a se etala. Exprimă sentimentul unui gol interior și al unei devalorizări. „Am o personalitate găunoasă, nu valorez nimic, sunt urât(ă)”.

Orice deteriorare a Dinților de frumusețe cauzează un efect de bumerang cu un impact negativ asupra imaginii de sine a copilului. Un incisiv înnegrit sau ciobit stă adesea la originea unui complex. Copilul prin consecință nu va mai îndrăzni să zâmbească, să se descopere, să se arate. Sentimentul de rușine și devalorizare se va instala în profunzime în personalitatea sa. Repararea exterioară a deteriorării nu va fi de ajuns. Va trebui să luăm în calcul ruptura internă. Este foarte important să mergem înapoi pe firul întâmplărilor și să înlocuim acolo unde trebuie evenimentele în context. Tatăl sau mama (în funcție de partea stângă sau dreaptă deteriorată) va trebui să evalueze și să culpabilizeze în contextul vieții vorbele sau faptele care au putut să conducă la degradarea dintelui, să regăsească spusele, cuvintele jignitoare sau „distrugătoare” care au fost pronunțate pentru a putea ajuta copilul să-și reconstruiască imaginea de sine.

(Estelle Vereeck, Dent qui pousse, dent qui parle)

Dinții de frumusețe - Incisivii centrali superiori (Partea I)

Dinții de frumusețe

Incisivii centrali superiori

(a fi recunoscut drept persoană unică)

Înzestrați cu o suprafață netedă acoperită de un smalț fin și strălucitor, Dinții de frumusețe reprezină oglinda în care se reflectă natura și personalitatea intensă a individului. Dacă Dinții de început simbolizau Eu-l intim, Dinții de frumusețe, mai mari și mai impozanți întruchipează personalitatea adultului. Sunt dinții cei mai importanți, aceia cu care individul se va identifica cel mai mult. Orice deteriorare a acestora va afecta persoana respectivă pe de-a-ntregul.

Ca un adult

Erupția Dinților de frumusețe marchează nevoia copilului de a fi considerat și de a fi tratat ca o persoană adultă. Modul în care o facem, cuvintele și tonul pe care ne vom adresa, vor deveni foarte importante.  Obișnuiți-vă cu prezența adultului care va fi de-acum copilul dumneavoastră. Renunțați în cazul în care n-ați făcut-o deja (vezi Dinții de început) la orice expresie susceptibilă de a infantiliza sau umili copilul. Nu mai aveți în fața dumneavoastră un bebeluș, ci un potențial adult! Evitați să-l „asimilați” cu alți membrii ai familiei, în special cu frați sau surori mai mici. În momentul în care vorbiți despre el sau vă adresați lui, eliminați termenul generic  „copiii”, sau și mai rău „cei mici”. Strigați-l pe nume. Arătați-i că e diferit, trebuie ca el să conștientizeze acest lucru,  chiar dacă mai are în jur o duzină de frați și surori!

Puneți-l în valoare

Dinții de frumusețe sunt strâns legați de imaginea de sine. Valoarea și calitatea acestei imagini va depinde mai târziu în mod direct de felul în care experimentează această perioadă. Construirea acestor valori va avea loc sub privirile părinților, așa că, nu ezitați să-l admirați. Amirația sinceră pe care i-o purtați va hrăni stima de sine și sentimentul propriei valori. Copilul va avea nevoie să fie privit ca individ unic și remarcabil. Spirit, suflet, corp, cele trei dimensiuni vor solicita recunoașteri și aprecieri. Complimentați-l pentru inteligența, caracterul și fizicul său. Fără a minți sau a exagera, subliniați trăsăturile pe care le considerați frumoase și agreabile. Nu fiți zgârciți cu laudele, complimentele și cuvintele apreciative nu vor răsfăța peste măsură copiii, din contră, îi vor ajuta sa devină adulți încrezători și deschiși.  A susține în acest fel pe cel mai mic copil din familie nu face decât să restabilească echilibrul ajutându-l să-și găsească locul în raport cu frații mai mari.

Atenție, fragil!

La fel cum bordura dintelui nou apărut e fină și translucidă, la fel va fi și imaginea de sine pe care copilul și-o construiește. Evitați s-o alterați prin critici severe. În spatele fiecărei remarci, copilul trebuie să simtă dragoste și respect, nu critică și devalorizare. În momentul în care considerați necesar să-l admonestați sau  să-l pedepsiți, faceți-o într-un fel în care nu se va simți umilit sau denigrat.

Când îl avertizați asupra faptelor sale, aveți grijă să disociați clar actele de persoana sa. De exemplu, nu veți spune „ești rău”, ci „atitudinea ta față de cutare sau cutare lucru e răutăcioasă”. Înlocuiți „ești prost”, care poate avea rezonanța  unei condamnări fără apel cu „ar fi foarte bine dacă ai fi mai atent la școală”.

În acest stadiu, copilul este foarte sensibil la imaginea pe care o degajează spre exterior. Orice remarcă negativă sau jignitoare îl ating profund. Consecințele acestui fapt pot duce până la o fractură a Dinților de frumusețe. „Accidentul” nu este rezultatul stângăciei  copilului, a hazardului sau ghinionului, ci concretizează ruptura internă cauzată de afirmațiile agasante și umilitoare auzite, în consecință va trebui să  fim atenți la calificativele pe care le folosim. Adaptați-vă limbajul la sensibilitatea copilului.  Evitați să-l vorbiți pe la spate unei a treia persoane în termeni ofensatori, ar putea să vă audă! Remarci de genul „e cam grăsuță pentru vârsta ei”, „n-o să fie mare lucru de capul lui, mi-e frică pe ce drum o s-o apuce” nu sunt decât săgeți otrăvitoare, care, chiar dacă sunt pronunțate fără intenții răutăcioase, pot pricinui stricăciuni ireparabile în psihicul și corpul copilului. Un cuvânt, o frază, inofensive din punctul dumneavoastră de vedere, pot avea forța unui proiectil al cărui impact poate distruge dintele copilului în același fel în care o poate face cu imaginea sa. O frază de genul „nu ești bun de nimic” lansat irațional, se va dovedi o adevărată lovitură de tun pe care copilul o primește direct în dinți!

Evitați de asemenea să vă comparați copilul cu oricine altcineva. O persoană unică este în consecință incomparabilă. Fraze de genul: „fratele tău e mai deștept decât tine”, sau „când era de vârsta ta, sora ta era mult mai descurcăreață” sfarămă în bucățele mici toată stima de sine a copilului, extrem de fragilă în acest stadiu de creștere.

Criticile și comparațiile sunt otrăvuri sigure. Efectele lor asupra dinților sunt dezastruoase. Orice deteriorare a Dinților de frumusețe reprezintă manifestarea exterioară a unui sentiment profund de devalorizare. „Nu valorez nimic” crede copilul. Deteriorarea imaginii de sine simbolizează un handicap serios pentru dezvoltarea ulterioară și o frână sigură în calea emancipării sale.

Respectați-i teritoriul

Prin poziția lor, Dinții de frumusețe închid în față construcția pe care o reprezintă dantura. Contează foarte mult ca părinții să respete această barieră simbolică acceptând un „Nu” al copilului. Este esențial să nu considerăm acest „nu” un capriciu și să nu forțăm limita încercând să obligăm copilul să facă ce nu dorește.

În cazul în care copilul va afișa un comportament interiorizat sau rezervat, respectați-i  „grădina secretă”, probabil acesta este un moment pasager în care simte nevoia să fie pudic și mai puțin dornic de confesiuni. Erupția incisivului dezvăluie nevoia sa de intimitate. Ideal ar fi ca din acest moment copilul să aibă camera sa personală. Dacă acest lucru e imposibil, putem măcar să-i materializăm spațiul printr-un „colț doar al lui” cu ajutorul unei draperii sau orice altă tehnică de separare simbolică (paravan, etajeră, etc).

Prin poziția lor din „linia-ntâi”, Dinții de frumusețe au funcția foarte importantă de a proteja. Astfel, în mod normal, dinții de jos vor fi acoperiți și apărați. În schimb, mare atenție dacă cei doi incisivi de frumusețe se suprapun unul peste celălalt (poziționare încrucișată), acesta este semnul unei bariere majore. Dintele care-l acoperă pe celalalt ca și când ar dori să-l încercuiască, joacă rolul unui scut. El va adopta o formă bombată trădând o atitudine defensivă pe care copilul o are față de obiectul atacurilor reale sau pe care le percepe în acest fel. Dinții de frumusețe îndreptați înspre în față simbolizează partea puternică a individului (aspectul masculin în partea stângă și aspectul  feminin în partea dreaptă) care vine în ajutor,  protejând astfel pe  cei mai slabi. E ca și cum, printr-un reflex de auto-apărare, cu brațele încrucișate, încearcă să se apere de un pericol. Acest tip de poziționare ar trebui să dea de bănuit părinților sau educatorilor  asupra trăirilor copilului și în consecință vor trebui tratate mai serios.

Apariția Dinților de frumusețe reprezintă o transformare majoră. Veți putea remarca în această schimbare imaginea întreagă a ființei care vi se arată pentru prima dată. Profitați și descoperiți cine este cu adevărat copilul dumneavoastră și nu cine ați vrea dumnevoastră să fie!

(Estelle Vereeck, Dent qui pousse, dent qui parle)

Casa Altringen

Cum te duci așa spre Lipova, după ce lași în urmă Pișchia, Fibiș și Mașloc, o dată faci dreapta și ajungi pe drumul de țară, reflexoterapeutul local al cauciucurilor de mașini. Nu ajungi la Altringen până nu treci prin satul rotund Charlottenburg, asta-i clară ca luna plină.

Fiind foarte simțitoare la ordine și armonie între gospodărie și natură, dar și la fonetică, nici acum nu pot spune cât de mult a contribuit rezonanța rădăcinii germane la impresiile personale vizavi de locurile de care vă povestii, vorba e că ne-au plăcut, și ele pe noi.

Iarnă, vară sau restul de celelalte două anotimpuri n-ai cum să ratezi turma de oi decât dacă ești Amira Carolina, care cu o precizie science-fiction în cifre calculează și adoarme exact cu 10-15 minute înainte de dealurile cu rumegătoarele blânde încât mă-ntristez subit că iar nu vede fata oi decât în cărți. Cam de la kilometru ăsta-n sus mă năpădesc gândurile despre sindromul copilului crescut la bloc. Ies la comandă din cutiuțe idei hot hot hot care pun rapid în practică un mutat la țară, hélas, abandonul măcar temporar al supraomului de laborator și întoarcerea omului normal la cap în mediul lui specific. Pe final mă mai gândesc un pic la copilăria personală și la câte lucruri de-ale naturii mi se-ntâmplau mie când eram de vârsta Amirei. De unde de neunde vine un gând de liniștire care adună răbdător ideile instigatoare Fire Starter și le pune înapoi în cutiuțe, duce cutiuțele înapoi la magazin spunând că posesoarea s-a răzgândit, dacă se pot schimba cu un kilogram de mere proaspete. Ideile nu și nu, că n-au mai ieșit demult la aer curat, că suferă cu sănătatea, că sunt claustrofobe….bine, pa.

Capul Familiei mă-ntreabă la ce mă gândesc, cum de rămăsăi fără glas, eu, femeia cea mai vorbitoare dintre femei?! Dau repede să elimin vreun eventual martor la bangigiampingul neuronal și zic: la nimic! Ce femeie, voi să știu, explică în detaliu formele halucinanto-flamboaiante pe care le iau câteodată lucruri de bun simț la origine?

La Altringen ajung zen, iar Amira se trezește în secunda în care Capul Familiei oprește motorul mașinii masate la patru tălpi. Acest Copil fetiță mai are un dar, daru’ de a relua la secundă și ultraeficient conversația de unde a lăsat-o înainte să adoarmă, iar eu half-handicaped de la amorțeala brațelor-pat în care doarme dumneaei, de-abia-mi permit să savurez momentul, de frica să n-o cutremur cu vreun râs sănătos de sincer.

Casa Altringen e casa celor care n-au casă la țară sau o au foarte departe (cum zicea o prietenă), așa, ca noi. Orice casă are câini, Casa Altringen are doi: Goldenboy și Little Miss Molly. Pe Goldenboy nu-l cheamă în realitate așa, dar eu am uitat numele adevărat când Domnul Neagu a făcut prezentările oficial, așa că pentru noi va fi Goldenboy forever. 

Domnul Neagu este Le Maître d'hôtel, amfitrionul cel mai galant al Casei. N-am putut să rezist comparației cu un Anthony Hopkins autohton din Remains of the Day, chirurgicat față de personajul lui Ishiguro cu un improvement major de tonus, simț fin al umorului și spontaneitate. Domnul Neagu nu invadează spațiul intim al musafirilor, e binevoitor și primitor fără a fi fals, oricât de târziu ar ajunge musfairii duminică după-masa. Domnul Neagu iubește animalele și încearcă să rămână firesc și cu zâmbetul pe buze când modificăm un meniu carnivor într-unul desigur blood and torture free.

Ne-am bucurat să aflăm că la Casa Altringen se organizează conferințe ale medicilor homeopați din Timișoara da’ ne-a și trecut un fior de fiecare dată când în prânzitor s-a-ntâmplat să ne sincronizăm cu grupuri de oameni (sătui) de omenie, de obicei de origine străină, trăgători de plăcere cu pușca-n animale.  

Fiecare pe la casa cui îl are, zicea bunica mea, așa că pentru moment suntem abonații disponibili ai Casei Altringen, dacă și dânsa e de acord, desigur.   

Dinții de început - incisivii centrali inferiori (partea a IIa)

Atenție, etapă determinantă!

După naștere și înțărcare, erupția Dinților de început reprezintă o a treia etapă decisivă a drumului care conduce spre stadiul de adult, nu neglijați acest lucru. Maniera în care copilul trăiește separarea importantă pe care o simbolizează prima zi de școală va fi un model care va condiționa pe toate celelalte. Dacă aceasta a fost experimentată în nesiguranță, angoasă, panică, orice îndepărtare viitoare va echivala pentru copil cu un dezastru. Dacă din contră, prin prezența lor liniștitoare și afectuoasă cei doi părinți vor contribui la dedramatizarea tensiunii, separările care vor urma vor fi abordate cu seninătate până la ultima, cea care va conduce copilul devenit adult să-și ia zborul din casa părintească.

Dinții de început ne povestesc despre…

Erupția Dinților de început în spatele celor de lapte și dubla dentiție

Se mai întâmplă ca primul incisiv inferior să-și facă apariția în spatele dinților de lapte. Copilul va avea parte doar temporar de două rânduri de dinți. Acest fenomen, sursă de neliniști și de întrebări inutile pentru părinți nu e deloc ciudat. Dubla dentiție simbolizează ezitarea copilului de a părăsi lumea copilăriei (reprezentată de către dinții de lapte) pentru a intra în cea a adulților (dinții permanenți). Limba va crește și ea, iar acest lucru va ajuta în mod progresiv la împingerea incisivului permanent în față, provocând astfel expulzia incisivilor de lapte.

Poziționări defectuoase

Poziționarea incorectă a Dinților de început dezvăluie dificultatea copilului în procesul creșterii în ceea ce privește detașarea față de părinții „furnizori de hrană”:

• Dintele stâng: copilul nu reușește să se desprindă de mamă
• Dintele drept: copilul nu reușește să se desprindă de tată

Cauza poziționării greșite nu e reprezentată de o lipsă de spațiu, ci de o problemă de axă a cărei origine simbolizează dificultatea psihologică a copilului de a-și continua drumul către lumea adulților.

• Dinte înclinat înspre în față:

Semnalează un temperament activ, debordând de vitalitate, adesea precoce și descurcăreț, copilul a beneficiat de o susținere bună (securitate materială și afectivă).

Un incisiv prea înclinat în față ne vorbește despre o lipsă de limite, un temperament „debordant” sau sufocant, astfel părinții vor trebui să-și impună mai clar autoritatea spre a-l modera.

• Dinte înclinat înspre în spate

Indică o lipsă de susținere afectivă, o nesiguranță fundamentală care incită copilul să rămână aproape de mama sau de tata și-l împiedică să-și ia zborul. Sugerea degetului (eventuală) care poate accentua poziționarea greșită intervine secundar ca și o compensație a anxietății. Sunt posibile doua cauze:

• Supraprotejarea de către părinții care-și proiectează temerile asupra copilului, exercitând asupra sa o supraveghere excesivă. Acest lucru naște în copil un sentiment de dependență: „nu voi reuși niciodată singur”.
• Neglijența părinților care-și lasă copilul în voia sorții. Înclinarea simbolizează o devalorizare și o lipsă de încredere profundă, de aici teama de a fi respins: „nu am dreptul să exist”.

Fie că e vorba de partea stângă, dreaptă sau de amândouă, înclinarea dintelui înspre în spate dezvăluie o tendință fundamentală de apărare (frica de a trăi), accentuată de atitudinea supraprotectoare sau neglijentă a părintelui. În orice caz, copilul are nevoie să fie însoțit în acest moment tranzitoriu al vieții care simbolizează, să ne amintim din nou, o a doua naștere.

Carii

Excepționale.

În cazul în care sunt: refuz de a exista, sentiment de repingere din partea părinților. 

(Estelle Vereeck, Dente qui pousse, dent qui parle)

Dinții de început - incisivii centrali inferiori (partea I)

Dinții de început

Incisivii centrali inferiori

(A exista independent de mama și tata)

Primul dinte definitiv, Dintele de început, prezintă o valoare specială. Primul incisiv de jos marchează finalul stadiului fuzional cu părinții și începutul unei etape mult mai autonome. Copilul iese din sfera parentală. Într-un fel, acesta pășește în afara cercului parental și exclamă „Exist!”. Erupția Dinților de început reprezintă în același timp ruptura necesară de părinți și afirmarea adevăratei personalități a copilului.

Diferențierea de stadiul de bebeluș dar și de părinți

Etapa echivalează cu o nouă înțărcare pentru copil. Acesta începe să existe ca o persoană cu independență crescătoare, diferit de mamă și tată pe plan fizic, afectiv și mental.

Planul fizic

Ca primă amprentă a separării, copilul va fi capabil să se-ngrijească singur de corpul său. Dinții de început inaugurează o perioadă favorabilă punerii în practică a automatismelor. Profitați de acest lucru pentru a-i crea reflexe disciplinare: (în cazul în care acestea nu există deja), acela de a se spăla pe dinți cel puțin de două ori pe zi, dintre care o dată obligatoriu seara înainte de culcare. Dacă obiceiul nu va prinde rădăcini acum, mai târziu va fi mai dificil să-i impunem ceva. Oferiți-i o periuță de dinți și o pastă nouă pentru a simboliza trecerea la o dentiție nouă. Nu uitați, cel mai adesea copii sunt nerăbdători să crească! Vor fi foarte sensibili la argumente de acest fel. O periuță și o pastă de „adult” îl vor motiva mult mai bine să-și spele dinții decât ar face-o amenințările sau mustrările.

Planul afectiv

Pentru a concretiza sfârșitul perioadei fuzionale, evitați pe mai departe să-i vorbiți ca unui bebeluș. Adresându-i-vă ca unui adult îl veți ajuta să treacă mai ușor peste acest pasaj delicat. Nu confundați tandrețea indispensabilă cu diminutivele sau alinturile nepotrivite care nu vor face decât sa-l „diminueze”! Conștienți de importanța acestei etape, suprimați cuvinte ca și: „bebe”, „micuț”, „zăhărel”, etc. În anumite societăți, ritualul de trecere la o altă etapă a vieții e acompaniat de o schimbare de nume a copilului, iar dresarea într-o manieră diferită face parte din aceeași simbolistică.

Pentru a-l încuraja, lăudați-l mereu pentru progresele pe care le face. Pe lângă faptul că acest lucru îl va stimula, aprecierea va avea un efect pozitiv asupra poziționării altor dinți, și anume Dinții de frumusețe.

Planul intelectual

Erupția Dinților de început indică o maturizare a funcțiilor cerebrale. Cititul este primul pas către autonomia intelectuală. Imediat ce va știi să citească, copilul nu va mai fi dependent de părinții lui. Lectura îi va deschide un univers nou de explorare și de libertate. Chiar dacă din păcate va trebui să abandoneze ritualul poveștilor spuse de mama sau de tata, va fi interesant să contribuie el însuși printr-un rol mai activ la modul în care acest lucru se va desfășura de-acum înainte. Ar putea de exemplu să citească povestea alternativ cu dumneavoastră, sau să improvizați o poveste în care fiecare la rândul său va inventa un episod. În acest fel își va dezvolta capacitățile de raționament pentru a-și afirma personalitatea distinctă de cea a părinților.

Etapa „De ce” va înlocui la un nivel diferit criza lui „Nu”. Din acest moment nu veți mai putea să-i cereți să facă ceva fără ca aceste cerințe să fie motivate. Deducțiile sale logice vă vor da puțin de furcă! De exemplu îl veți ruga să nu se mai joace în ploaie.

-         De ce?

-         Pentru că o să răcești.

-         Dar tata când vine ud de la fotbal nu răcește!

O lume nouă

Începerea școlii antrenează după sine bulversări afective și relaționale. Tranziția va fi cu atât mai dificilă cu cât copilul se va găsi în fața dorinței contradictorii de a deveni adult și de a rămâne copil. Statutul de „bebe” îi aducea atâtea avantaje! Tata și mama îl răsfățau, nu trebuia să facă nimic special. Destule motive întemeiate pentru a-l tenta să-și prelungească un pic copilăria! Ieșirea din fuziunea cu părinții reprezintă o a doua naștere, e normal să se simtă frustrat și lipsit de apărare. Lumea adulților reprezintă un univers necunoscut ale cărui reguli și obiceiuri le ignoră. În prima lui zi de școală va lua contact cu primirea pe care i-o vor face profesorii și colegii. Va ieși din cuibușorul lui comfortabil, plin de afecțiune și tandrețe pe care părinții i l-au construit, dar în afara acestuia va trebui să se descurce singur. La școală, în relația cu profesorii și colegii, nu va putea să conteze pe nimeni altcineva decât pe el însuși. Atâtea provocări prezente în conștiința copilului! Prima zi de școală va reprezenta un eveniment cu o puternică încărcătură simbolică.

Nu negați și nu minimalizați teama copilului, e o reacție normală, prezentă în preajma oricărei schimbări importante. Susțineți-l și asigurați-l de prezența dumneavoastră în fiecare dintre aceste noi schimbări. Copilul va avea nevoie de tot sprijinul pe care i-l oferiți, iar siguranța pe care i-o transmiteți îi va aduce forța de a parcurge cu bine trecerea către această lume nouă.

Tata și mama vor avea grijă să fie prezenți în prima zi de școală a copilului. Susțineți-l fără a vă proiecta temerile asupra lui (se întâmplă ca adesea copilul să treacă printr-o stare proastă, nu din cauza fricilor personale, ci strivit sub greutatea panicilor părinților „puse la dispoziție” inconștient. Tatăl, din păcate marele absent afectiv al societății noastre, are o contribuție esențială. În afara faptului că reprezintă pentru copil un stâlp de siguranță (completând-o pe mamă), va avea rolul de a-l învăța pe acesta legile lumii și deschiderea către exterior.  Prin prezența sa, tatăl își va împiedica în mod simbolic copilul să se întoarcă în urmă și să se ascundă după fustele mamei.

Cariile în dentiția de lapte

Dinții de lapte ne povestesc despre…

Copilul insuficient individualizat dezvoltă carii ca reacție a relelor inconștiente pe care le percepe la părinții săi. Totuși, e posibil să oferim câteva chei de interpretare a neajunsurilor frecvente.

Așa-zisele carii de biberon

Leziunile se dezvoltă la baza dinților din față (incisivi și canini de sus și de jos). Copilul distruge în acest fel bariera care îl separă de mama sa. Își manifestă în acest fel dorința de a regăsi comfortul stadiului precedent (alăptarea la sân sau biberon). Trăiește un gol afectiv (mamă prea puțin prezentă, fizic sau/și emoțional sau venirea pe lume a unui alt copil în familie).

Carii multiple și generalizate care distrug ansamblul dentiției de lapte

Acestea traduc două tendințe opuse.

1. fie o dorință distructivă de a nu mai exista și de a se întoarce la stadiul de sugar în fuziune completă cu mama, relevând o nesiguranță profundă a copilului, o lipsă majoră de afectivitate și confort material. Reîntoarcerea în pântecul mamei reprezintă pentru el singura cale de supraviețuire. În acest caz va exista refuzul sau imposibilitatea de a crește.
2. fie dorința de a crește, de a se debarasa prematur de moștenirea părintească reprezentată de dentiția de lapte.

Poziționarea cariilor

Înainte de vârsta de șase ani, copilul nu este capabil să facă diferența între dreapta și stânga. Cariile se dezvoltă adesea într-o manieră simetrică. În cadrul dentiției de lapte (până la apariția primului molar permanent), nu vom ține seama de dreapta sau stânga, ci doar de noțiunea de sus și jos.

Maxilar superior: probleme legate de tată.

Maxilar inferior: probleme legate de mamă.

Incisiv central

Sentiment de respingere: „Tata sau/și mama nu mă acceptă. Nu am dreptul să exist”.

Exemplu: un copil care nu se simte dorit, care se simte în plus.

Incisiv lateral

Sentiment de abandon: „Nu sunt iubit”

Exemplu: sosirea pe lume al unui alt copil în famile, care concurează în relația lui cu mama și/sau tata.

Canin

Neajuns în ceea ce privește integritatea fizică sau teritorială: „mă aflu în pericol, nu pot să mă apăr”.

Exemplu: un copil obligat să-și împartă camera sau  a cărui cameră e folosită în același timp ca birou, etc. Copil care suportă agresiuni sau violențe din partea unui frate mai mare, gelos, de exemplu.

Primul molar

Sentiment de rușine, problemă legată de controlul sfincterelor ca urmare a însușirii simțului curățeniei: „sunt murdar”.

Exemplu: un copil pe care l-am învinovățit pentru că „făcea pe el”, copil constrâns să devină curat.

Al doilea molar

Sentiment de nedreptățire în comparația sa cu alții: „nu sunt tratat după cum merit, Tata sau/și mama nu e dre(a)pt(ă) cu mine”.

Exemplu: un copil care se simte în inferioritate în comparație cu un frate sau cu o soră, care estimează ca celălalt e cel favorizat.

Anumiți părinți neglijează îngrijirea dinților de lapte sub pretextul că aceștia sunt oricum destinați să cadă. E o greșeală. Pe lângă rolul acestora în masticație și fonetică, dinții de lapte stimulează prin prezență dezvoltarea osoasă și asigură (ca și dinții permanenți) sprijinul maxilarelor. Orice pierdere prematură a unui dinte de lapte (prin extracție sau degradare majoră) antrenează o reducere a locului la nivelul maxilarului care compromite erupția corectă a dintelui permanent. Astfel, de fiecare dată posibil, vom îngriji dinții de lapte. Preventiv, părinții se vor ocupa de periaj imediat ce dinții au apărut (cu ajutorul degetarelor specifice, periilor moi, adaptate guriței copilului, fără pastă de dinți).

(Estelle Vereeck, Dente qui pousse, dent qui parle)

După această scurta prezentare generală, voi încerca să traduc pas cu pas dentiția definitivă pe perechi. (acest lucru ar presupune o discuție în cadrul fiecărei perechi de dinți în parte despre poziționările greșite, carii, lipsa dintelui respectiv, remarci, sfaturi).

J

Dinte care crește, dinte care ne vorbește

Ce ne spun dinții despre copii noștri

Limbajul dinților este limbajul ființei noastre interioare. Dinții reprezintă singurele organe din interiorul corpului care sunt accesibile vederii în mod direct și natural. Aceștia se exprimă prin diverse caracteristici (formă, loc de implantare, axă, etc) lucru care spune multe despre trecutul copilului și gradul său de maturitate. Marcatori ai evoluției, dentiția permanentă își face apariția în funcție de o cronologie precisă.

Această carte se adresează părinților. Îi invită să-și descopere copilul nu prin intermediul normelor statistice ci al indicațiilor oferite de modul de erupție al dinților.

Odată ce a străpuns, fiecare dinte exprima o nevoie nouă. Copilul dumneavoastră crește în același ritm cu dinții săi. Pe măsură ce dintele iese, veți asista la dezvoltarea ființei sale, veți vedea cum se structureaza personalitatea sa, îi veți înțelege nevoile mai bine și veți putea să acționați în consecință. Mai mult, observând maniera în care se efectuează erupția, veți putea identifica retrospectiv dificultățile primilor șapte ani ai copilului.

Dentiția vorbește cu precizie despre copilul dumneavoastră, vă arată felul în care acesta se dezvoltă, cu punctele sale forte sau eventualele lipsuri. Prin capacitatea dumneavoastră de a vă adapta la cerințele copilului îl veți ajuta să-și regăsească armonia.

Să eșalonăm pe o perioadă cuprinsă între șase și optsprezece ani diferitele stadii de erupție dentară care permit diferențierea a treisprezece etape de dezvoltare.

Rezumând, copilul:

1. preia moștenirea părinților, ceea ce aceștia i-au transmis în primii șase ani (dinții de șase ani)
2. se individualizează în planul fizic (dinții de început)
3. se percepe ca și ființă unică (dinții de frumusețe)
4. construiește o relație cu mama și tatăl (dinții de relație)
5. stabilește contacte în afara cercului familial (dinții de comunicare)
6. conștientizează că reprezintă o verigă a unei descendențe (dinții de origine)
7. pleacă să cucerească lumea (dinții de îndrăzneală)
8. trăiește transformări sub efectul pulsului vieții (dinții de metamorfoză)
9. își construiește propriile opinii (dinții de discernământ)
10. își afirmă personalitatea (dinții de afirmare)
11. manifestă dorințe (dinții de voință)
12. se emancipează și se depărtează de părinți (dinții de doisprezece ani)
13. își părăsește părinții, autonom pe toate planurile (dinții de înțelepciune).

Dinții constituie un indicator prețios al gradului de maturitate al copilului, o oglindă fidelă a ființei sale profunde. În teatrul care se numește ”gură”, dinții pun în scenă trecutul pe care individul nu-l poate arăta lumii în cuvinte; un ghid practic pentru părinții care doresc să-și ajute copii și pentru oricine interesat să redescopere copilul care a fost odată.

Cartea de față prezintă dinții bazându-se pe ordinea cronologică curentă,  neexistând o normalitate prestabilită, ficare individ fiind unic, fiecare copil posedând propria schemă de dezvoltare. Ordinea și vârstele erupției sunt date doar ca reper general. Considerați-le simple ghidări statistice. Importantă este erupția dentară în sine, nu vârsta la care acesta își face apariția. Aceasta și numai aceasta reflectă cu exactitudine gradul de maturitate al copilului. În afară erupțiilor observați și dinții prezenți. Implantarea acestora și eventualele lor predispoziții indică nevoile neîmplinite pentru care putem găsi oricând soluții.

Această carte nu pretinde în nici un fel substituirea unui manual de psihologie. Stabilește legături între erupția dentară și transformările psihice și psihologice ale copilului. În momentul erupției, dintele reprezintă o cheie care deschide un nou câmp de explorare ce dezvăluie nevoi noi. Cartea identifică fiecare cheie și impactul asupra dezvoltării psihomotorie a copilului. Autorul sugerează piste, fără a pretinde explicații sau răspunsuri definitive.

Dentiția temporară de lapte

După naștere, care este prima separare de corpul mamei, urmează înțărcarea, cea de-a doua separare. Erupția dinților de lapte, barieră simbolică și psihică între mamă și copil, marchează începutul înțărcării. Primele erupții apar în jurul vârstei de șase luni. Sugarul nu va fi pregătit să fie înțărcat mai devreme de această vârstă: în societatea noastră înțărcarea intervine mult prea devreme. Trăită prematur de către copil, etapa induce acestuia o angoasă care va fi reactivată de către fiecare separare ulterioară din viața acestuia, în special în momentul în care copilul va părăsi casa părintească.

Completarea în totalitate a dentiției de lapte în jurul a treizeci de luni de viață coincide cu criza lui „Nu”. Va fi momentul când copilul va pronunța „Eu” pentru prima oară. Dentiția de lapte marchează o primă etapă importantă către autonomie și o explozie de individualitate.

Darul părinților

           

Dinții de lapte reprezintă o moștenire, un fel de împrumut al părinților către copii. Un reazem. Acești dinți nu aparțin copiilor, nu ei i-au construit, nu reprezintă dinții lor adevărați așa cum o vor reprezenta cei permanenți. Doar îi vor ajuta ca sprijin provizoriu într-o perioadă în care iși vor consolida propria structură. Forma dinților de lapte arată faptul că sunt „nelocuiți” de către copil. Prea puțin diferențiați, dinții sunt mici, de obicei aliniați și bine separați cu un smalț deschis la culoare. De la un copil la altul forma și culoarea variază puțin contrar dinților permanenți a căror formă particulară reflectă caracterul fiecărei persoane. Conștiința individuală a copilului nu este încă prezentă și acest lucru ne-o spune aspectul standard al dinților de lapte. Veritabilii actori, dinții definitivi nu și-au făcut încă intrarea în scenă. Au trimis în locul lor, ca pentru o repetiție generală, dublurile, dinții de lapte. Aceștia vor fi eliminați unul câte unul începând cu vârsta de șapte ani, moment care coincide cu apariția adevăratei personalități.

Astfel, înaintea erupției primului dinte permanent, copilul fuzionează cu părinții săi, reprezentând o prelungire a acestora, emoțională și mentală. Nu este diferit de părinții săi. Trăsăturile de caracter deja afirmate, pe care părinții le vor întrevedea în curând nu sunt altceva decât reflectele propriilor personalități. Remarci de genul: „e încăpățânat”, „e capricios”, „e mofturos” sau „e un sfânt” descriu comportamentul părinților exprimat sau reprimat! Copilul copiază atitudinile întocmai trecându-le prin filtru personal.

Ice Scream

Meniu: Înghețată

Dacă vi se mai face poftă de îngheţată din când în când, alegeți îngheţata adevărată şi nu amestecul chimic drept care este vândută astăzi.

O mare parte a îngheţatei de pe piaţă nu reprezintă decât cockteiluri de otrăvuri chimice care ar trebui aruncate la gunoi, nu depozitate în corpul nostru. În loc de cremă de lapte, se foloseşte grăsimea de pe scheletele provenite din abatoare (cozile, seul şi slănina acestor animale folosite în loc de cremă).

Şi balul de-abia acum începe...
Parada aditivilor:

Iată o listă parţială de ingrediente conţinute de îngheţata din comerţ (sursa: Nature’s Path Magazine). Magazinele care vând îngheţată cu amănuntul nu sunt obligate prin lege să afişeze aditivii conţinuţi de produsul pe care-l comercializează. În consecinţă, îngheţata de azi este sintetică de la cap la coadă.

Iată ce a demonstrat analiza noastră:

1       Etilen gligolul (dietilglucol): un produs chimic inferior folosit ca şi antigel pentru autovehicule; îl regăsim şi ca emulsificator în locul ouălelor, scopul este de imprima o textură plăcută. V-aţi întrebat şi dumneavoastră de ce îngheţata nu mai este la fel de rece ca acum 30 de ani?

2         Heptadecaldehida (aldehida C17): lichid inflamabil care produce un colorant, anilina, utilizat în fabricarea plasticului, lipiciului, vopselelor şi cauciucului, dând îngheţatei gustul de cireşe.

3         Metilenă dioxibenzaldeidă (piperonal): folosită în locul vaniliei. E un produs chimic utilizat pentru uciderea puricilor.

4        Acetatul de etil (etil acetat): utilizat pentru savoarea de ananas. Acest produs e folosit pentru curăţarea produselor din piele, ştiindu-se că vaporii săi cauzează perturbări cronice plămânilor, ficatului şi inimii.

5        Butiraldeidă (burira/dehidă): utilizată pentru gustul de nuci. Se foloseşte ca ingredient principal în garnisirea cimentului în cauciuc.

6        Acetatul de amil (amil acetat): produce savoarea bananei. Este un excelent solvent de vopsea de ulei.

7        Acetat de benzil (benzil acetat): utilizat pentru savoarea de căpşuni, folosit ca solvent de nitrat şi ca soluţie abrazivă foarte puternică pentru curăţire.

8        Aspartamul (nutrasweet): Acest produs a fost originar conceput ca răcitor pentru frigidere. Accidental s-a descoperit că avea un gust dulce şi avea puţine calorii. Şi iată zahărul artificial al zilelor noastre.

Data viitoare când veţi fi tentat de o „Banană Regală”, gândiţi-vă la un melanj de antigel, vopsea de ulei, solvent de nitrat, substanţă de omorât puricii şi poate îngheţata de fructe vă va părea mai puţin apetisantă.

Adăugaţi şi 25 de linguriţe de zahăr artificial şi aveţi toate ingredientele pentru a ispiti boala.

Există îngheţată care nu foloseşte aditivi chimici: adevărata cremă de lapte de vacă, miere, ouă, fructe şi un gust natural.

Puteţi să vă faceţi propria îngheţată, e amuzant şi mult mai sănătos!

(Articol preluat din "Le Vitaliste" nr. 948, publicație oficială a Federației Europene de Naturopatie Vitalistă ale cărei baze au fost puse de Biologul P.V. Marchesseau)