II. Dinţii

Alimentaţia ajunge prima oară în gură, unde este mărunţită cu ajutorul dinţilor. Cu dinţii muşcăm şi mărunţim hrana. A muşca simbolizează o activitate foarte agresivă, fiind expresia puterii de a apuca, de a putea ataca. Aşa cum un câine îşi arată dinţii, evidenţiindu-şi astfel agresivitatea, vorbim despre a ne „arăta cuiva colţii”, având cu aceasta în vedere decizia noastră de a ne apăra. A avea o dentiţie deficitară, respectiv bolnavă este un indiciu că cineva de-abia-şi poate manifesta, respectiv implica agresivitatea.

Această legătură nu poate fi contestată nici de faptul că în ziua de azi aproape toţi oamenii au probleme cu dentiţia, lucru uşor observabil începând cu cei mai mici. Desigur că această constatare este corectă, numai că simptomele colective arată exclusiv problemele colective. În toate mediile de cultură socială superior dezvoltată a timpului nostru, agresivitatea a devenit o problemă centrală. Li se pretinde oamenilor „o adaptare socială” ceea ce înseamnă în traducere: „Refulează-ţi agresivitatea!”. Numai că toate agresiunile refulate ale iubiţilor, paşnicilor şi atât de bine adaptaţilor din punct de vedere social concetăţeni ai noştri apar din nou ca „boli” la lumina zilei, împânzind, la urma urmelor, comunitatea socială sub această formă pervertită, la fel ca în forma originară. De aceea clinicile constituie câmpurile moderne de luptă ale societăţii noastre. Aici, agresiunile refulate duc lupte nemiloase împotriva posesorilor lor. Aici oamenii suferă din cauza propriei lor răutăţi, pe care nu au îndrăznit să o descopere şi să o prelucreze conştient de-a lungul întregii lor vieţi.

N-ar trebui să ne mire faptul că în abundenţa de simptome ale tabloului clinic vom întâlni mereu agresiune şi sexualitate. Amândouă constituie un domeniu de probleme pe care oamenii timpului nostru le refulează în cea mai mare măsură. Poate că cineva ar dori să obiecteze că atât rata crescândă a criminalităţii ca şi multele atentate, cât şi valul sexual vorbesc împotriva argumentelor noastre. La aceasta ar fi de răspuns ca atât lipsa de agresiune cât şi erupţia acesteia sunt simptomele faptului că agresivitatea a fost refulată. Amândouă constituie doar faze diferite ale aceluiaşi proces. Abia atunci când agresivitatea nu va mai trebui refulată, pentru că primeşte de la început un spaţiu în care se pot face experienţe cu această energie, va fi posibilă integrarea conştientă a părţii nostre agresive din personalitate. O agresivitate integrată ne va sta atunci la dispoziţie în calitate de energie şi vitalitate a întregii personalităţi, fără să ajungem la dulcea blândeţe sau la erupţiile sălbatice de agresivitate. Însă această stare trebuie prelucrată în prealabil. Iar pentru aceasta trebuie să ne oferim posibilitatea de a ne maturiza prin experienţă. Agresivitatea refulată duce exclusiv la formarea umbrei, cu care va trebui într-un final să ne confruntăm sub forma ei pervertită de boală. Cele spuse mai sus sunt valabile în mod analog atât pentru sexualitate cât şi pentru toate celelalte funcţii psihice.

Să ne întoarcem acum la dinţi, care reprezintă în corpul uman şi cel animal capacitatea de agresivitate şi impunere. Se indică adesea câte un popor primitiv, la care dinţii sănătoşi se consideră a fi rezultatul modului natural de hrănire. Însă la aceste popoare aflăm şi un cu totul alt raport vizavi de agresivitate. Pe lângă problematica colectivă, starea dinţilor rămâne totuşi şi o problemă individuală. Pe lângă agresivitatea deja menţionată, dinţii ne arată şi vitalitatea şi forţa noastră de viaţă (agresivitatea şi vitalitatea sunt numai două aspecte diferite ale uneia şi aceleiaşi forţe, dar, cu toate acestea, cele două concepte trezesc asocieri diferite în noi). Gândiţi-vă la expresia „calul de dar nu se caută la dinţi”. Fundalul acestei expresii îl formează obişnuinţa de a privi atent un cal la cumpărare, pentru a putea aprecia, din starea dinţilor, vârsta şi vitalitatea acestuia. Şi interpretarea psihanalitică a viselor asociază căderii dinţilor în vis o indicaţie asupra pierderii de energie şi potenţă.

Există oameni care scrâşnesc din dinţi noaptea, în mod obişnuit, uneori atât de tare încât se ajunge ca prin anumite aparate speciale să se încerce împiedicarea spargerii dinţilor datorată acestor scrâşniri. Simbolistica este evidentă. Scrâşnetul dinţilor reprezintă în simbolistica noastră obişnuită un concept consacrat agresivităţii neputincioase. Cel care nu-şi poate recunoaşte în timpul zilei dorinţa de a muşca, trebuie să-şi scrâşnească noaptea dinţii atât timp până când îşi va fi zdrobit singur aceste arme periculoase...

Gingia este fundamentul dinţilor şi locul care îi menţine. În mod analog, gingia reprezintă baza vitalităţii şi a agresivităţii, a încrederii şi a siguranţei de sine. Dacă unui om îi lipseşte această porţiune de încredere primordială în sine şi de siguranţă în sine, el nu va reuşi niciodată să se confrunte în mod activ şi vital cu problemele, nu va avea niciodată curajul să spargă o nucă între dinţi (în limba germană „a sparge o nucă tare” are şi sensul figurat de a „rezolva ghicitori, probleme sau chestiuni dificile”), vitalitate şi o putere de impunere pe care nu le mai avem. Totuşi, acest fapt rămâne o iluzie şi o amăgire – ca orice proteză- şi corespunde întrucâtva trucului afişării pe gardul de la intrare a unui bişon de salon, cu menţiunea: „atenţie, câine periculos!”. Această dantură nu reprezintă decât o „virulenţă cumpătată”.

Gingia este fundamentul dinţilor şi locul care îi menţine. În mod analog, gingia reprezintă baza vitalităţii şi a agresivităţii, a încrederii şi a siguranţei de sine. Dacă unui om îi lipseşte această porţiune de încredere primordială în sine şi de siguranţă în sine, el nu va reuşi niciodată să se confrunte în mod activ şi vital cu problemele, nu va avea niciodată curajul să spargă o nucă între dinţi (în limba germană „a sparge o nucă tare” are şi sensul figurat de a „rezolva ghicitori, probleme sau chestiuni dificile”), sau să se apere. Or acestei capacităţi trebuie să i se ofere un sprijin, aşa cum sprijină gingia dinţii. Însă gingia nu poate oferi un sprijin deosebit dacă este prea sensibilă şi sângerează la orice nimic. Sângele este simbolul vieţii, iar gingia care sângerează ne indică foarte limpede cum se scurg încrederea primordială în sine şi siguranţa de sine deja la cea mai mică solicitare a forţei de viaţă.