Cea mai răspândită boală este...diagnosticul!

Am primit zilele trecute articolul de mai jos. Din păcate nu am niciun fel de informație despre autor, doar numele articolului. 

Îl paste-uiesc aici, așa cum l-am primit. Vindecă ipohondria și vizitele regulate la medic doar de dragul ieșitului din casă:

"Complexul medico-industrial creşte în ţările dezvoltate mult mai repede decât puterea economică a ţărilor respective. Şi aceasta deoarece sistemul se orientează nu după cerere, ci după medici, care joacă un rol dublu. Ei oferă servicii medicale şi în acelaşi timp controlează necesitatea (cererea) acestora. Numărul operaţiilor creste in mod liniar cu numarul chirurgilor! Economiştii denumesc acest fenoment "cerere indusă". Prin acest procedeu medicii îşi apără şi chiar îşi sporesc veniturile.

Deoarece între 1970 şi 1982 rata natalităţii a scazut cu mai mult de 13 procente, medicii din maternităţile americane au reacţionat împotriva acestei  situaţii prin sporirea numărului de naşteri prin cezariană, pentru care se încasează onorarii mai mari de la casele de asigurări de sănătate! Astfel s-a ajuns la naşteri prin cezariana intr-un procent de 23%, deşi Organizaţia Mondială a Sanataţii consideră că procentul firesc ar fi de 15%.

Problema principală este că numărul mare de servicii medicale şi calitatea lor NU influenţează de facto longevitatea populaţiei. Un rol mult mai mare l-a jucat şi îl joacă şi in prezent îmbunatăţirea permanentă a  condiţiilor de viaţă ale oamenilor începînd cu sfârşitul secolului XIX. O serie de studii (de exemplu cel efectuat în Anglia de expertul în medicină socială Thomas McKeown) relevă clar faptul că o serie de boli foarte grave, cum ar fi holera, tifosul, tuberculoza, scarlatina sau meningita, au început deja de la sfârşitul secolului XIX să piardă teren, să dea înapoi. Şi asta cu mult înainte ca factorii patogeni responsabili pentru aceste boli să fie identificaţi. Luând ca exemplu tuberculoza, McKeown relevă că 92 la sută din factorii care au dus la eradicarea tuberculozei ca maladie gravă se pot pune pe seama îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă (apa curenta, canalizare, ferestre mai mari, luminoase şi etanşe, sisteme de încălzire eficace a locuinţelor, în general îmbunătăţirea condiţiilor igienice), şi doar 8 procente se pot atribui antibioticelor. "Medicina modernă nu este  nici pe departe atît de eficientă precum îşi închipuie marea parte a oamenilor" spune acelaşi McKeown. Iar microbiologul francez Rene Dubos, un pionier în cercetarea antibioticelor, dădea următorul vredict: "Introducerea lenjeriei de bumbac, care se poate uşor spăla, a geamurilor mari care permit intrarea unei cantităţi mai mare de lumină şi creşterea calităţii şi posibilităţilor igienice joacă un rol mult mai mare în diminuarea şi eliminarea inflamaţiilor de diferite sorginte, decît medicamentele şi terapiile." Cadourile aduse de medicina modernă, cum ar fi pilulele, tehnologia performantă, secţiile intensive din spitale, etc., au un aport la nivelul de sănătate al populaţiei de numai 10%!

O altă statistică edificatoare ne arată următoarele: deşi în Germania se investesc anual în medie pe cap de locuitor 2283,48 de Euro, în comparaţie  investiţia medie din alte ţări de doar 1757,34 Euro, totuşi Germania se află la aproape toţi indicatorii specifici relevanţi pentru sănătatea populaţiei unei ţări, doar în zona de

mijloc a "clasamentului". În timp ce prognoza de longevitate a unei fetiţe în Germania este de 80,7 ani, în Japonia aceasta este de 84,6 ani, deşi acolo se investeşte mult mai puţin în sistemul de sănătate! Pare paradoxal, nu?

In USA investiţia şi sumele alocate sănătăţii diferă de la un stat la altul. Şi astfel putem constata că, deşi in Manhattan sau în Florida aceste sume sunt evident mai mari decât în Portland, statul Oregon (unde investiţia respectivă este de peste două ori mai mică), totuşi persoanele din Manhattan si Florida trăiesc în medie mai puţin decât cele din Portland. Aceasta în mod sigur şi datorită faptului că în Manhattan fiecare cetăţean merge săptămânal la medic (dispunând de o asigurare de sănătate mai "generoasă"), fiind mult mai multe şi mult mai de timpuriu, fapt care chiar că-l termină pe bietul om. Gândiţi-vă numai la câte kilograme de pilule în plus înghite cineva din Manhattan!

Rezultă că ideea precum că medicina modernă şi intensivă prelungeşte viaţa este o iluzie! Efectuând un studiu la nivel naţional american asupra bolnavilor de cancer la intestine sau cardiaci, cercetătorul Elliott Fisher de la Dartmouth Medical School din New Hampshire a ajuns la concluzia că în statele în care costurile terapeutice erau cu 6% mai mici decât maxima la nivel naţional, pacienţii respectivi trăiau mai mult! Încă o dovadă în plus că medicina super-performantă şi intensivă aduce mai degrabă daune decât foloase pacienţilor.

Într-adevăr, medicina modernă merge atât de departe încât îl consideră pe omul sănătos ca pe o persoană care nu a fost îndeajuns "consultată şi diagnosticată", şi de aceea încă nu i s-a găsit nici o afecţiune. Şi astfel au fost inventate programele de consult preventiv gratuite. Primul consult, e gratuit. Pe celelalte le plătim însă. Şi ele urmeză garantat. La un control tomografic, un sfert dintre oamenii tineri au anomali la genunchi! La fiecare al doilea adult, discurile intervertebrale sunt deformate (hernie de disc). Deja începând cu vârsta de 30 de ani fiecare dintre noi poartă în el "începuturi de boli". Marea majoritate  au simptome de diabet, boli ale arterelor, hepatite, cancer sau afecţiuni ale sistemului circulator şi ale inimii. Desigur că aceasta nu înseamnă că bolile vor și afecta vreodată starea de bine a persoanei respective.

Marea majoritate a acestor afecţiuni progresează extrem de încet. Înainte încă de apariția primul simptom deranjant, este probabil ca aceste personae să nu mai existe, ca urmare a unor cu totul alte cauze. Dar ceea ce este grav, este faptul ca medicul "te diagnostichează" ca avînd te miri ce afecţiune, lucru care poate avea consecinţe psihice devastatoare asupra pacientului. Şi care, "îmbolnavit" de către medic, în cele din urmă,  condiţionîndu-se astfel pe sine însuşi, chiar se îmbolnăveşte. În general, cu cât o metodă de diagnosticare este mai exactă, cu atît apar mai multe cazuri de îmbolnăviri. Să fim înţeleşi, nu vreau să spun că nu mai este cazul să mergem la medic sau că nu mai este cazul să ne facem din când în când nişte analize. Vreau să cer însă un mai mare discernământ şi corectitudine din partea medicilor, căci aşa cum se poate vedea, mai toate persoanele trecute de 30 de ani pot fi "dignosticate ca bolnave". Iar acest lucru, manipulat cu intenţii financiare clare, poate să aducă daune grave persoanelor respective. Ceea ce corespunde din partea medicului cu încălcarea jurămîntului. Deci cu o fraudă.

Analizele clasice constată că un procent de 21% dintre oameni au noduli tiroidieni. La o analiză cu ultrasunete însă, acest procent creşte până la 67%. Aceşti noduli, în marea lor majoritate inofensivi, sunt însă de cele mai multe ori înlaturaţi operativ, ceea ce în 90% dintre cazuri este complect inutil! Înţelegeţi acum, cum se pot face bani punând în pericol sănătatea unei persoane? Mai simplu spus, îi fac cuiva o sonografie la  tiroidă, îl anunţ în "cadru festiv" că are circa 67% noduli la tiroidă, îl întind pe masa de operaţie şi încasez costurile respective de la Casa de sănătate. Dacă aceste Case de sănătate n-ar exista (minunată invenţie  pentru corpul medical, mana cerească) pacientul s-ar gândi de zece ori înainte de a se lăsa tăiat, să mai şi plătească din propriul buzunar pentru aceasta. Aşa însă...încasăm asigurari de sănătate (şi unele firme fac bani frumoşi cu asta) de la oameni, după care-i operăm pentru boli fictive pe gratis. Pentru ei pe gratis, dar nu şi pentru noi, care scriem ordine de plată grase Caselor de sănătate.

O altă modalitate de a-i face pe oameni bolnavi cu de-a sila, este modificarea valorilor de referinţă pentru analize (îndeobşte cele de sânge). Scandalul colesterolului poate că vă este deja cunoscut. Prin anii 90, mai multe grupuri de influenţă (compuse cu precădere din medici profesori universitari) au reuşit să impună modificarea valorii superioare de referinţă pentru colesterol de la 240 miligrame pe decilitru sânge (care este valoarea maximă normala pentru o persoană adultă) la 200 de miligrame. În acest fel, peste noapte, jumătate din persoanele masculine între 30 şi 40 de ani devin bolnave, cu colesterolul mărit, şi astfel, potenţiali  pacienţi buni de muls. În mod normal o valoare de 250 pentru o persoană de  50 de ani este o "valoare ideală". Dar la o limită de referinţă maximă de 200, suntem cu toţii bolnavi !!! Ei, asta da afacere. Sau ... escrocherie? Vă las pe Dvs. să apreciaţi singuri.

Impunerea unor valori limită stricte precum şi dezvoltarea permanentă a tehnicii de măsurare a deschis noi şi minunate perspective medicinei. Astfel s-a reuşit crearea unui nou catalog de afecţiuni. Pseudo-bolile. O serie foarte lungă de astfel de afecţiuni nici nu ar fi resimţite vreodată  de-a lungul vieţii, dacă nu am face imprudenţa ca, mergând la medic, să luăm de bune toate "gogoşile" servite acolo. Desigur, nu toţi medicii folosesc aceste...tertipuri. Dar posibilitatea rămâne deschisă. Există.

Diagnosticul este cea mai răspândită boală! Şi încă un aspect foarte interesant, pe care nu-l avem în vedere, şi care este deseori speculat de medicină pentru a arăta cît de utilă şi importantă este prezenţa Domniei Sale.

Şi anume, durata de supravieţuire a unui bolnav. Medicina susţine că a reuşit să mărească, în comparaţie cu secolele trecute, durata de viaţă a unei persoane bolnave. Speculaţie măiastră! Şi mulţi o cred. Această durată de viaţă se calculează statistic vorbind, din momentul depistării unei afecţiuni şi pînă în momentul în care bolnavul  este răpus de aceasta. Păi, bine....dar dacă descopăr bolnavi cu colesterolul mărit la 30 de ani, şi ei decedează în mod normal, ca şi în trecut, pe la 70 de ani, asta înseamnă că este meritul medicinei, care, cu măiestria ei cunoscută, l-a ţinut pe bolnav în viaţă 40 de ani, şi că astfel a reuşit să-i prelungească viaţa? Fals. Poate eventual să-l omor cu bună ştiinţă, chinuindu-l 40 de ani cu teama unei afecţiuni inexistente! Mulţumim frumos pentru grija acordată! Nu cred că ne închipuiam vreodată că ...pentru aceasta suntem aici, pe lumea asta.

Se pare însă că medicina ştie pentru ce suntem aici. Pentru ea!"

Strawberry fields forever

Sper din suflet ca acest video să facă diferența și să-i ajute pe cei care se mai află într-un balans precar între a mai consuma carne sau a renunța definitiv.
Categoria cu multe greutăți pe umeri și nu numai, e a celor care încă nu știu cum să continuie să trăiască meatless, refuză să-și pună întrebări, și nu găsesc subiectul cel puțin deranjant. Tortura inimaginabilă a animalelor vii și nevinovate nu mai impresionează si asta nu e normal.
In Romania, unde cunosc situatia putin mai bine, de foarte multe ori a fi vegetarian sau vegan echivaleaza cu un spectacol trist in care consumatorii de carne iau peste picior într-un stil obsesiv-agresiv tocmai pe cei care s-au hotărât să nu mai aiba de-a face cu suferința, nici a lor, nici a animalelor.
Doamnelor și domnilor, Sauron n-o să facă niciodată reclamă la dovlecei, în schimb Gary Yourofsky oferă the best life-changing speech ever pe care vă invit să-l urmăriți, oicât de greu vă va fi pe alocuri:

Am găsit și continuarea, subtitrarea e în engleză:

Protection

Nu consum purceluși de lapte, copii de oi, sau căprioare fragede, în general nicio ființă vie care a avut părinți. Nu mi-a făcut vreodată cu ochiu' vânăt și rece nicio pulpiță la tavă sau vreun creieraș pané.  

N-am avut noroc de vreun părinte evoluat la spirit care să-mi întoarcă noblețea cărnii pe toate părțile. Ce mâncăm azi? Sigur și precis cartofi și fripturică. 

De fiecare dată când mă lovește vizual și olfactiv orgia sângeroasă de pe mesele "îmbelșugate" de Crăciun și nu numai, îmi aduc aminte cu cu câte noduri în gât pe secundă oripilam bucătăreasa în copilărie. A fost greu și pentru ea. Așa mi se părea în momentele alea, că stătea lângă mine Meat Police itself, cu două calibre de 38 mm în ochi. Coruptă și subangajată de o măcelărie căreia nu-i plăcea să vadă cifra de afaceri scăzută din cauza unor copii neascultători ca mine.

Mamele au o datorie frumoasă, nu-i vorbă, dar tot pe-atât de delicată. Acolo se găsesc resurse suficiente de iubire pentru ca orice viitor adult să nu-și dorească vreodată să-și acopere carențele, goliciunile și frustrările  dând iama în consumerismul prădător.

Mi-aș dori să văd mai multe genuri feminine care să nu-și tragă scârbite copii din fața unui pui de cățel sau pisici, care să explice cu dragoste copiilor că animalele suferă dacă dăm cu picioarele sau le tragem de coadă. În schimb dovedesc o strategie corporatistă de oțel explicând acelorași copii cât de tristă e viața fără puiuț fiert sau văcuță în ciorbiță. Știi care! alea din cărticica ta de desenat!

Imitarea inconștientă a obiceiului părintelui și dependența de excitanți violenți e lucru mare. Ochii-ncep să sticlească, dinții să scrâșnească. Segmentul de populație în chestiune e transparent, îi recomandă o agresivitate nejustificată și o depresie fidelă .

Cât de lugubre să fie în acest context desenele de pe ambalajele de bucăți de carne conservate? Găini, porci și viței care zâmbesc profesional și-și propun fără milă țesuturile și organele consumatorilor? Afacerea vieții lor.

Înțeleg foarte bine dependența de orice fel și încurajez lupta împotriva obiceiurilor proaste oricât de lipsită de șanse pare.

Când începi să obții victorii mici, te lovește un entuziasm și o pasiune spontană de salvat lumea. Oricât de mult sens ți se pare că ar avea, nu poți face munca asta neplăcută în locul nimănui. Ca ființă rațională și inteligentă, fiecare om e dator să ajungă la un grad de conștientizare ca urmare a unui proces personal și intim.

Cei care instinctiv sînt pe aproape, vor întâlni clicul declanșator. Că e un articol, o boală, un cântec sau o poză a unui copilaș călare pe un porc poaspăt înjunghiat, what's the difference lassie.  

Pentru Anul Șarpelui care stă să vină, urez omenirii multă înțelegere și o intronspecție interioară pe măsură.  Poate cei mai mulți vor renunța cu înțelepciune să fie complici direcți sau indirecți la o industrie inutilă, plină de cruzime și suferință.  

Peace! 

Prăjitoarele n-au nicio putere ziua

Bună seara. Ce mai faceți și ce mai citesc copiii dumneavoastră la trei ani?

Pe bază de mutări și demenajări intense, s-au arătat într-o zi din niște cutii, direct în fața Amirei, Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain. Domnul ăla genial care seamănă cu Einstein. Când am făcut bagajele pentru Franța am zis filozofilor cu barbă: ia poftiți de vă uitați cum îl invit eu primu’ în geamantan pe săgetătoru' ăsta mustăcios!

Am răsfoit în ultimul timp cărți pentru copii din zilele noastre. Povești slăbuțe, chiar spre enervante. Sigur că m-am gândit că nu mie trebuie să mi se pară nemaipomenite, ci Amirei, da parcă să-i tot citesc despre Le Petit Lapin Blanc care-și pregătește ghiozdanul pentru a doua zi, care merge la grădi și nu plânge după maman, sau despre cum trebuie să stea el cu papa acasă când maman e plecată în delegație... Mai este La vache Armande care o invidia pe vecina ei de peluză fiindcă dumneaei avea pete pe rochiță, îmbărbătând categorii cu anumite handicapuri.

Povești care nu se abțin să nu construiască morale plicticoase și corecte din toate punctele de vedere. Ferească sfântu’ să fi văzut pe Petit Lapin care să povestească prietenilor cititori cum e el singurul de la grădi care nu s-a vaccinat, sau cum nu mănâncă dulciuri cu zahăr rafinat și mezeluri, sau cum el petrece mai mult de 4 ore pe zi cu părinții lui. Brrrrrr!!

Am rămas carevasăzică la Apolodor și la povești clasice rusești traduse în franceză. Le-am alternat cu cele ale fraților Grimm, hitchcocii germanici drăgălași, mult mai puțin atinși de civilizație.

Drept urmare am terminat Tom Sawyer, dar nu l-am pus deoparte. Amira e fetiță simțitoare și a știut că e lucrătură măiastră înăuntru. Anumite pasaje sînt atât de iubite încât nu scapă ușor. Trebuiesc recitite după care ne sînt povestite în fel și chip.

Avem de gând să capturăm felul și chipul în micro-episoade, she’s too sweet J   

Share-uim azi frânturi din scena în care în viața unui băiat vine o dorință nebună de a săpa după comori.

(Vă las un link unde puteți vedea filmulețul la o calitate mai bună): https://vimeo.com/55737372



Peace everybody!

Bărbatul L’eu

Îmi iese-n cale Bărbatul Leu, chiar dacă e doar un ascendent uite-atât de mic. Îmi sclipesc ochii când îl văd, dar am la mine negreșit ochelarii de soare. Nu l-aș schimba pe nicio altă zodie fiindcă așa ca el nu mai e niciuna din 11. S-a lipit de mine vino-ncoa-ul solar, și fiindcă a fost cu dus-întors, s-a lipit și-al meu de-al lui.

Se poate că unele femei spun altora că-i prea crud, prea strălucitor și fandosit, prea la curent cu modele  și combate până scoate sufletu din om. Dacă sînteți suficient de sclipitoare și dacă aveți destul spectacol în viață, doamnelor, lăsați cu încredere leii să pună pe jar și zodii mai  în nevoie de scântei. Cine știe unde se bagă nu se plânge de niște zgârieturi colo și colo.

Este selectiv spre binele conservării speciei. Felina trece cu părul măciucă pe lângă curiozități dezarmonice. N-am putea spune că e nepăsător la stimulii nerespectabili și nerușinați, dar din păcate îl încurcă o conștiință usturător de mustrătoare, iar stimulii au apucat între timp să se demodeze și se usuce de necaz. 
Iubirea e mare atunci când reziști ispitei de a-l dresa.

 

Are piele de expoziție pe sub care umblă pur sângele. Îmi plac modelele fat free și sufăr mult când obezitatea abdominală îi este indiferentă, din fericire rar oferă spectacole adipoase dezagreabile. O felină ușor nesătulă, în căutare de pradă, e o felină în grafic.

Discobolul  vine pe scenă când totul e gata fiindcă lucrurile mărunte îl deconcentrează și-l epuizează înainte să spună bună seara. Coama se zburlește, gâtul auriu se arcuiește, nările se dilată. Își scoate trusele de microfoanele și intervine chirurgical pe creiere cu broderii de o sensibilitate greu de suportat. Dacă nu ești din piatră sau lemn Tănase, îți dă aur curat direct, fără intermediari.

Nu face purici mulți prin corp-orații și nu e genul care iese la pensie sperând că anul ăsta îl va promova responsabilul cu promovările. Îl iubesc fiindcă e drept, mândru și liber și toate astea îi ies firesc, efortless. Nu intră în sclavie, Discobolu e nobil și are treabă acolo unde e greu și nu se-ngrămădește nimeni. 

Needucat si involuat spiritual, teancuri de daruri de la zei se transformă în defecte feroce. E și el om. Asta ca să nu ne iese vorbe.

Războiul modern împotriva procesului firesc al îmbătrânirii.

În nicio altă epocă nu a existat o cultură care să ignore cu atâta succes fazele dezvoltării procesului vieții, (implicit și ale bătrâneții), transformând astfel crizele de maturizare în catastrofe. 

Procesul firesc începe odată cu nașterea, din care facem din păcate o dramă medicală unică. Tot mai multe nașteri sunt catalogate drept nașteri cu risc și rezolvate cu ajutorul cezarienei. Asta nu înseamnă altceva decât că începutul vieții devine din ce în ce mai riscant. Dacă ne gândim la faptul că orice început condensează  dezvoltarea ulterioară, acest simbol aruncă o lumină semnificativă asupra epocii noastre.

Întâmpinăm începutul tot mai problematic al vieții înarmați corespunzător din punct de vedere moral, dar trecem cu vederea că noi înșine am fost cei care am făcut totul atât de complicat și periculos.

Un vlăstar relativ tânăr al științei medicale, ginecologia, a realizat câte ceva în această direcție. A putut convinge femeile să nască de pildă într-una dintre cele mai nefavorabile poziții. Toate popoarele primitive tind în mod natural să producă presiunea necesară nașterii în poziția ghemuit. Se evită astfel ruptura și tăierea perineului.  Poziția culcat pe spate are, în afara faptului de a-i oferi ginecologului un câmp de acțiune vizibil, numai dezavantaje. Cine nu-și poate imagina acest lucru, ar trebui să încerce o dată să defecheze stând pe spate.

Chiar și pentru lucruri simple ca și acesta, va lipsi orice presiune din cauza absenței contrapresiunii. Olandezii prefera, ce-i drept, aceeași poziție nefavorabilă la naștere, dar demonstrează că unele lucruri pot merge și altfel: circa 90 la suta dintre copii în Olanda se nasc acasă, fără aportul vreunui ginecolog. Doar pentru cazurile de urgență există în rezervă așa-numitele clino-mobile medicale. Sigur că rata mortalității infantile este în Olanda mai mică decât la noi, care preferăm ân continuare să complicăm totul de la început.  

În acest stil continuăm și mergem mai departe, la următorul pas de maturizare în procesul vieții. Dacă o dată cu pubertatea ies la iveală pulsiuni care anunță că omul se maturizează, societatea hotărăște că nu s-a ajuns nici pe departe acolo, chiar dacă s-ar fi ajuns de fapt. Fără ritualurile necesare, ne confruntăm neajutorați cu nevoile de creștere, care se fac tot mai puternic simțite în mod natural. Dacă pubertatea nu apare și pe plan psihic, maturizarea per total este periclitată, iar următorul pas necesar desprinderii de casa părintească devine și mai problematic.

În mod semnificativ am rezervat termenul de "Rabeneltern" (in germană, literal, "părinții corbi" simbolizează părinții denaturați) pentru părinții răi, dar corbii își aruncă puii în mod inteligent din cuib, imediat ce aceștia s-au maturizat pentru a-și duce propria lor viață. Probabil că vom avea nevoie încă de mult timp și de multe studii științifice, ca să înțelegem înțelepciunea naturală a corbilor. Așa că nu trebuie să ne mire dacă societatea noastră devine tot mai bătrână și tot mai puțin adultă.

O armată de psihoterapeuți trăiește din joaca de-a pubertatea cu oameni care ar fi atins deja, conform vârstei, criza de la mijlocul vieții. Orice fază nedepășită a vieții furnizează baza pentru eșuarea următoarei.  Orice prelucrare ulterioară e mult mai grea, fiindcă mediul înconjurător care favorizează dezvoltarea va fi comprimat doar în intervalul de timp prevăzut natural pentru acest lucru.

În mandala, criza de la mijlocul vieții se înfățișează ca un punct de cotitură. Mandala este un simbol comun tuturor culturilor. A mai rămas prezent astăzi  în ferestrele, rozetele catdralelor gotice, în răsărit, servind multor forme drept bază a meditației, lăsând urme în fiecare cultură. (de văzut în acest sens R. Dahlke, Mandalas der Welt, Munchen, 1985).

Ca arhetip al drumului de dezvoltare al omului, mandala este legată strâns nu numai de existența noastră, ci și de cea a acestui univers. Orice atom este o mandala, cu dansul său energetic în jurul propriului centru, nucleul atomic. Întrucât totul în această creație este alcătuit din atomi, totul este alcătuit și din mandale. Fiecare celulă este reprodusă după modelul original al mandalei, odata ce și aici totul se rotește în jurul nucleului celular din mijloc. Pământul este, de asemenea, o mandală, căci se rotește mereu în jurul centrului său, în care acționează și gravitația. Chiar și sistemul solar corespunde unei mandale cu soarele în centru, în jurul căruia se învârtesc  toate planetele. Viața noastră se dezvoltă în acest model,  și niciodată nu se va putea  părăsi  acest cadru universal.

Viața omenească începe prin conceperea în centrul mandalei. Punctul este definit în matematică fără extindere în spațiu, și prin urmare, imaginabil doar în mod ideal.  Prin concepere, noi părăsim infinitul lipsit de dimensiune și aterizăm în trupul mamei unde încă suntem una cu mama. Această unitate este părăsită pas cu pas pe drumul din mijlocul către periferia mandalei.

La naștere copilul este expulzat cu mare presiune și forță în durerile facerii din paradisul de huzur al aprovizionării de la sine înțelese. Legătura fizică cu mama și cu hrana este tăiată în momentul îndepărtării cordonului ombilical. Odată cu prima suflare, cavitatea mare a inimii lui, ventriculul, se separă prin peretele despărțitor  în două jumătăți, cei doi plămâni se dezvoltă, iar respirația face legătura  în mod definitiv  polarității cu polii săi inpirație și expirație. Până la ultima suflare, omul trebuie să respire neîntrerupt  și să plătească tribut polarității. Și după acest pas afară din centru și în direcția « lume », pas adesea trăit cu disperare și părăsit cu țipet, copilul mai rămâne încă foarte aproape de mamă.

La început este alăptat, după ce și acest lucru se-ncheie,  hrana va fi pusă tot mai mult în mâinile lui, și deci și răspunderea. După aceea copilul trebuie să stea pe propriile picioare, trebuie să se desprindă de poziția stabilă pe burtă în favoarea echilibrului periculos pe două picioare. Și așa ar trebui să meargă în continuare, până ce va sta și la figurat pe propriile picioare și se va desprinde de casă, tăindu-și la figurat cordonul ombilical. La un moment dat va arunca lumii primul său NU, cu care se delimitează și prin care exclude părți din realitate. Cu fiecare NU și fiecare pas, se distanțează și mai mult de centru și tinde în direcția periferiei mandalei.

În pubertate femeia și bărbatul va lua locul copilului. În culturile arhaice copilul trebuie să moară ritualic, pentru ca adultul să se poată naște. El « murea » cu groază și în chinuri într-un ritual al pubertății adesea sângeros, iar părinții țineau în mod corespunzător « doliu ». Numai după « moartea » definitivă a copilului se putea naște adultul, după care tribul se îmbogățea cu încă un membru, acesta lăsând orice element infantil mult îndărătul său, într-o altă lume.

După pubertate, conștiința propriei jumătăți, respectiv a imperfecțiunii ei este atât de mare, încât tinerii pornesc  în căutarea celeilalte jumătăți lipsă. Popular, vorbim de « jumătatea mai bună ». Dacă s-a găsit, ea produce într-adevăr această impresie la început. Cu timpul se arată că a fost aleasă mai degrabă propria latură de umbră. Acum nu vor mai fi mulți cei care au curajul să admită că este vorba - și acum realmente – tot de jumătatea mai bună, și anume aceea care lipsește perfecțiunii.

Drumul merge mai departe, afară din centru și la un anumit interval, după ce și-a rezolvat mai mult sau mai puțin “contrariile », fiecare ajunge la marginea mandalei. Cât e de marcant acest punct de cotitură în viață se poate constata și din faptul că până și medicina tradițională, care nu e deloc conștientă de modelul subdiacent, l-a găsit și l-a exploatat. Problemele tipice de menopauză, de la bufeuri până la depresii nu sunt cunoscute la popoarele care trăiesc conștient în modelul mandalei. Motivul ar putea consta într-o pondere diferită și o acceptare fără rezerve a diferitelor faze ale vieții.

Pentru popoarele arhaice, perioada mijlocului vieții e adesea un punct culminant, lucru care își are încă ecoul în termenul de “climax”. Desfășurarea fizică și deci exterioară de forță și putere se încheie în favoarea dezvoltării interioare. Trecerea de la dezvoltarea exterioară la cea interioară este prestabilită de model, se anunță deja drumul spre casă al sufletului. După o primă jumătate a vieții plină de « înfășurări » de tot felul, are loc acum una a « desfășurării ». Popoarele care și-au păstrat rădăcinile spirituale trăiesc împăcate cu această șansă.

Ceea ce noi considerăm a fi un semn de îmbătrânire și de forță în declin, ei consideră a fi lucruri binevenite, căci aceste popoare privesc cu alți ochi țelul drumului spre casă, revenirea la unitate. Acolo unde pe noi ne amenință moartea ca sfârșit al lumii, pentru ele va fi o trecere naturală spre o altă formă de existență. Prin urmare, nici această ultimă criză a vieții nu este o problemă. Salută cu bucurie moartea, când aceasta își face apariția, uneori chiar o așteaptă și în orice caz nu văd niciun motiv să fugă de ea.

Noi în schimb suntem mereu puși pe fugă în mod colectiv. Chiar dacă moartea l-a ajuns din urmă pe un semen al nostru, noi tot mai încercăm să o ignorăm sau să o retușăm ca să o înlăturăm. Față de asemenea încercări  de a face să dispară realitatea,  pregătirea indienilor sau a eschimoșilor pentru această ultimă întâlnire este plină de demnitate emoționantă. Ei nu sunt nici abandonați, nici înfometați fără milă, așa cum se înțelege adesea la noi în mod greșit. Un indian bătrân care simte că i-a venit timpul se retrage la fel de calm ca o indiancă tânără care simte că i-a venit timpul să nască. Nu există niciun motiv ca neamurile să-și piardă mințile, nimeni nu sărăcește sau se îmbogățește la acest nivel cu un membru. Acest lucru există în natură și este acceptat ca firesc. Noi suntem cei care împingem muribunzii și mai ales pe muribunzii bătrâni în clinici și acolo din nou în colțuri sumbre, unde nu trebuie să ne "confruntăm" cu evenimentul groaznic. Această atitudine lipsită de demnitate o proiectăm asupra așa-numiților "primitivi", care se află în această privință mult de-asupra noastră.

Încercăm să ignorăm criza de la mijlocul vieții, ca să nu ni se amintească nici de faptul că așa nu mai putem continua, nici că jumătate din viață ne-a trecut deja.

Din obstinența noastră  vizavi de acest segment al vieții rezultă o serie de probleme relevante medical.  Ceea ce nu vrem să realizăm conștient, va răzbate cu atât mai evident în corp. 

   Ruediger Dahlke, Boala ca șansă

O supă cremă de bostan

Rețetă vegetariană
Este gata in: 30 minute
Porții: 4

Sînt fan bostan.

De-acum un an 

L-am regăsit 

atat de simplu de gătit!

Și mai cremos, vitaminos

M-a betacarotenizat.

Cu A si C,

Subcutanat, intravenos

M-a cucerit.

Some people say că-i mexican,

The others think că-i peruan,

Exotic si prietenos,

E sigur sud-american.

De pe sofaua de ratan,

C-o poftă cam atat de mare 

de încăpea în vreo doi saci, 

Visam in față cum apare

(ce mare lucru e să faci)

O supă-cremă de bostan.

Aman! Dar ce fac eu aici?

Scriu poezii  

Sau mă-ngrijesc

Să povestesc

Cum să gatesc

O supă cremă de bostan?

Ingrediente

1 bostan mic/mediu
1 fir de praz
2 cepe
1/2 țelină
1 păstârnac
1 rădăcină de pătrunjel
2 cartofi mai mici (nedecojiți)
2 morcovi
1 portocală
300 ml lapte de soia/vegetal (nat neseseri)
ulei măsline

1. Decojim bostanul și miezul îl tăiem cubulețe.
2. Spălăm prazul de eventualele firicele de pământ și-l tăiem rondele.
3. Într-o oală înăbușim câteva secunde prazul în puțin ulei de măsline.
4. Adăugăm cubulețele de bostan, mai lăsăm un minut, după care adăugăm un pahar de apă.
5. Curățăm și spălăm restul de legume și le adăugăm întregi. Adăugăm apă atât cât să cuprindă tot ce e-n oală. Punem capacul și așteptăm până....
6. Când e fiert cartoful, oprim focul, scoatem țelina, pătrunjelul, păstârnacul, morcovii. Decojim cartofii și îi punem înapoi în oală.
7. Adăugăm laptele și sucul de portocală.
8. Mixăm în robot până obținem o supă cremă de bostan ca-n poezie :)
9. Prăjim în toaster 4 felii de pâine pe care le frecăm cu usturoi imediat ce s-au mai răcorit puțin. Le tăiem cubulețe și ....nu ne grăbim când mâncăm, chiar dacă e super-super bun :)

Am auzit
Că supa asta i-a plăcut

Și Tâlharului din Connecticut!