Vara asta le-am găsit la Endea Soap.
Căutam o cremă pentru plajă, cât mai naturală şi mai îndepărtată de formulele clasicelor creme solare cu factori de protecţie tricky. Am găsit-o în Raw Vegan Mall, şi, exact ca în cazul Papuceilor Tikki, am tresărit de bucurie când am văzut că cei de la Endea trebăluiesc super profi în Timişoara.
Fiindcă ce comanzi azi ajunge a doua zi la tine livrat personal de unul dintre cei doi Endea, am ajuns să-l cunosc în felul ăsta pe Răzvan şi making of-ul săpunurilor, cremelor, balsamurilor de buze şi uleiurilor de baie.
Am găsit feedbackuri realiste şi echilibrate la discuţiile despre pasiuni pentru businessuri care chiar fac diferenţa pentru sănătatea omului. Discursul sincer şi curat despre perfecţionarea cosmeticelor, presărat cu accente de părinte grijuliu, m-au făcut să cred că vor reuşi într-un segment sensibil dar foarte apreciat de publicul connaisseur, ăla care contează.
Ginger Lemon
In love de la prima folosire. Onctuos, cremos, dar ferm, fără să fie prea moale sau sfărâmicios. Proaspăt şi ultra hidratant.
Clayopatra
Soft şi mătăsos. Pentru cine iubeşte şi cunoaşte binefacerile argilei, veţi primi ce e mai bun şi mai bogat dintre cele mai preţioase tratamente.
Coffe Break
Un terapeut de încredere, profesionist, care vorbeşte puţin şi face minuni. Şi nu te chargează deloc pe măsura calităţii tratamentului :)
Sun Stick
The beginning of a beautiful friendship. De aici a-nceput căutarea mea. L-am găsit aşa cum îl căutam, protector şi sănătos, consistenţă perfectă, uşor şi elegant de întins pe piele, rezistent la apă. Nu trebuie agresat printr-o apăsare inutilă care ar face să se consume cantităţi fără sens. Nouă trei ne-a ajuns pentru cinci expuneri în care l-am folosit de aprox 2 ori pe zi.
+ + +
P.S. Un prim plus: preţuri de bun simţ având în vedere calitatea ingredientelor, talentul şi know-how-ul creatorilor lor. Un al doilea plus pentru ambalaj, un simţ estetic lăudabil, în armonie cu întreaga compoziţie grafică a site-ului. Un al treilea plus pentru forma gingaşă pătrată a săpunurilor, fără colţuri rough.
P.S doi: Toate fotografiile au fost preluate de pe site-ul Endeasoap.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu