Ce ne spun dinții despre copii noștri
Limbajul dinților este limbajul ființei noastre interioare. Dinții reprezintă singurele organe din interiorul corpului care sunt accesibile vederii în mod direct și natural. Aceștia se exprimă prin diverse caracteristici (formă, loc de implantare, axă, etc) lucru care spune multe despre trecutul copilului și gradul său de maturitate. Marcatori ai evoluției, dentiția permanentă își face apariția în funcție de o cronologie precisă.
Această carte se adresează părinților. Îi invită să-și descopere copilul nu prin intermediul normelor statistice ci al indicațiilor oferite de modul de erupție al dinților.
Odată ce a străpuns, fiecare dinte exprima o nevoie nouă. Copilul dumneavoastră crește în același ritm cu dinții săi. Pe măsură ce dintele iese, veți asista la dezvoltarea ființei sale, veți vedea cum se structureaza personalitatea sa, îi veți înțelege nevoile mai bine și veți putea să acționați în consecință. Mai mult, observând maniera în care se efectuează erupția, veți putea identifica retrospectiv dificultățile primilor șapte ani ai copilului.
Dentiția vorbește cu precizie despre copilul dumneavoastră, vă arată felul în care acesta se dezvoltă, cu punctele sale forte sau eventualele lipsuri. Prin capacitatea dumneavoastră de a vă adapta la cerințele copilului îl veți ajuta să-și regăsească armonia.
Să eșalonăm pe o perioadă cuprinsă între șase și optsprezece ani diferitele stadii de erupție dentară care permit diferențierea a treisprezece etape de dezvoltare.
Rezumând, copilul:
- preia moștenirea părinților, ceea ce aceștia i-au transmis în primii șase ani (dinții de șase ani)
- se individualizează în planul fizic (dinții de început)
- se percepe ca și ființă unică (dinții de frumusețe)
- construiește o relație cu mama și tatăl (dinții de relație)
- stabilește contacte în afara cercului familial (dinții de comunicare)
- conștientizează că reprezintă o verigă a unei descendențe (dinții de origine)
- pleacă să cucerească lumea (dinții de îndrăzneală)
- trăiește transformări sub efectul pulsului vieții (dinții de metamorfoză)
- își construiește propriile opinii (dinții de discernământ)
- își afirmă personalitatea (dinții de afirmare)
- manifestă dorințe (dinții de voință)
- se emancipează și se depărtează de părinți (dinții de doisprezece ani)
- își părăsește părinții, autonom pe toate planurile (dinții de înțelepciune).
Dinții constituie un indicator prețios al gradului de maturitate al copilului, o oglindă fidelă a ființei sale profunde. În teatrul care se numește ”gură”, dinții pun în scenă trecutul pe care individul nu-l poate arăta lumii în cuvinte; un ghid practic pentru părinții care doresc să-și ajute copii și pentru oricine interesat să redescopere copilul care a fost odată.
Cartea de față prezintă dinții bazându-se pe ordinea cronologică curentă, neexistând o normalitate prestabilită, ficare individ fiind unic, fiecare copil posedând propria schemă de dezvoltare. Ordinea și vârstele erupției sunt date doar ca reper general. Considerați-le simple ghidări statistice. Importantă este erupția dentară în sine, nu vârsta la care acesta își face apariția. Aceasta și numai aceasta reflectă cu exactitudine gradul de maturitate al copilului. În afară erupțiilor observați și dinții prezenți. Implantarea acestora și eventualele lor predispoziții indică nevoile neîmplinite pentru care putem găsi oricând soluții.
Această carte nu pretinde în nici un fel substituirea unui manual de psihologie. Stabilește legături între erupția dentară și transformările psihice și psihologice ale copilului. În momentul erupției, dintele reprezintă o cheie care deschide un nou câmp de explorare ce dezvăluie nevoi noi. Cartea identifică fiecare cheie și impactul asupra dezvoltării psihomotorie a copilului. Autorul sugerează piste, fără a pretinde explicații sau răspunsuri definitive.
Dentiția temporară de lapte
După naștere, care este prima separare de corpul mamei, urmează înțărcarea, cea de-a doua separare. Erupția dinților de lapte, barieră simbolică și psihică între mamă și copil, marchează începutul înțărcării. Primele erupții apar în jurul vârstei de șase luni. Sugarul nu va fi pregătit să fie înțărcat mai devreme de această vârstă: în societatea noastră înțărcarea intervine mult prea devreme. Trăită prematur de către copil, etapa induce acestuia o angoasă care va fi reactivată de către fiecare separare ulterioară din viața acestuia, în special în momentul în care copilul va părăsi casa părintească.
Completarea în totalitate a dentiției de lapte în jurul a treizeci de luni de viață coincide cu criza lui „Nu”. Va fi momentul când copilul va pronunța „Eu” pentru prima oară. Dentiția de lapte marchează o primă etapă importantă către autonomie și o explozie de individualitate.
Darul părinților
Dinții de lapte reprezintă o moștenire, un fel de împrumut al părinților către copii. Un reazem. Acești dinți nu aparțin copiilor, nu ei i-au construit, nu reprezintă dinții lor adevărați așa cum o vor reprezenta cei permanenți. Doar îi vor ajuta ca sprijin provizoriu într-o perioadă în care iși vor consolida propria structură. Forma dinților de lapte arată faptul că sunt „nelocuiți” de către copil. Prea puțin diferențiați, dinții sunt mici, de obicei aliniați și bine separați cu un smalț deschis la culoare. De la un copil la altul forma și culoarea variază puțin contrar dinților permanenți a căror formă particulară reflectă caracterul fiecărei persoane. Conștiința individuală a copilului nu este încă prezentă și acest lucru ne-o spune aspectul standard al dinților de lapte. Veritabilii actori, dinții definitivi nu și-au făcut încă intrarea în scenă. Au trimis în locul lor, ca pentru o repetiție generală, dublurile, dinții de lapte. Aceștia vor fi eliminați unul câte unul începând cu vârsta de șapte ani, moment care coincide cu apariția adevăratei personalități.
Astfel, înaintea erupției primului dinte permanent, copilul fuzionează cu părinții săi, reprezentând o prelungire a acestora, emoțională și mentală. Nu este diferit de părinții săi. Trăsăturile de caracter deja afirmate, pe care părinții le vor întrevedea în curând nu sunt altceva decât reflectele propriilor personalități. Remarci de genul: „e încăpățânat”, „e capricios”, „e mofturos” sau „e un sfânt” descriu comportamentul părinților exprimat sau reprimat! Copilul copiază atitudinile întocmai trecându-le prin filtru personal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu