Păr (ne) la locul lui

O dată cu părul, le este luată oamenilor şi libertatea, de exemplu aceea de a se mişca liber şi firesc printre semenii lor. Astfel se pierde şi o parte din radierea lor, deci şi din puterea lor asupra altor oameni, mai cu seamă asupra celuilalt sex. Posibilitatea să farmece cu ajutorul părului cade şi ea, nu se mai poate da seducător din nişte gene care nu mai există.

Tabloul bolii reflectă ruşinea firească şi arată propria situaţie lipsită de apărare. El curmă diferite jocuri de societate şi mai cu seamă jocul siguranţei de sine. Este oarecum polul opus al hirsutismului. Dacă acesta impulsionează la lupta conştientă pentru forţă şi putere spre a degaja corpul de această sarcină, pierderea părului îl cufundă mai adânc într-o neputinţă infantilă.

Dacă antenele, obiectele de podoabă, simbolurile de putere, libertate şi vitalitate, încărcate toate de semnificaţie, părăsesc pe cineva sub simptomatica jignitoare a căderii părului, trebuie să ne gândim la situaţiile simbolice în care trebuie să ne lepădăm de păr. Dacă s-a trecut cu vederea necesitatea unei ‚năpârliri’ spiritual-sufleteşti, organismul este silit să întruchipeze el singur tema în mod substitutiv. Cum la păr este vorba de anexe ale pielii, în acest context ar trebui să ne gândim şi la simbolistica lepădării pielii, mai ales în cazul în care căderea părului este legată şi de formarea mătreţii. Şarpele îşi leapădă vechea piele când este matur pentru una nouă. Deci se impune întrebarea: am neglijat să mă lepăd de vechea mea piele şi să las să-mi crească una nouă?

Expresii precum „a-şi lepăda pielea”, „a fi jumulit”, „a-şi vinde (şi) pielea” sugerează că a trebuit să plătim, respectiv să aducem o jertfă şi să dăm ceva ce nu am dat cu drag sau ce nu voiam să dăm de bună voie. Nu am scăpat cu pielea teafără, ci am fost expuşi goi-goluţi, am fost tunşi de la destule.

Lecţia de învăţat care zace îndărătul acestui aspect al căderii părului este deci de a da conştient drumul la ceea ce este vechi şi depăşit pentru a face loc noului. Este esenţial ca acest pas să fie executat conştient pentru a despovăra corpul de sarcina de a da drumul ca formă de substitut. În plus, aici se impune indiciul că noul care creşte în loc este prea puţin. O cădere totală cere despăgubiri radicale, şi anume mergând până la rădăcinile temerilor vechi şi depăşite.

Cealaltă posibilitate este mărturisirea pierderii de libertate survenite şi acceptarea ei. Cine îşi vede libertatea în a face voluntar şi conştient ceea ce trebuie făcut nu are de ce să se teamă pentru simbolurile lui de libertate. Asta e important mai ales pentru pierderile inevitabile de libertate, cum ar fi de pildă cea de a deveni adult. Pacienţii care şi-au lepădat deja din adolescenţă părul trădează o împăcare insuficientă cu ideea de a se maturiza. Astfel pierderea părului de timpuriu denotă doua feţe. Pe de o parte, cei afectaţi au aspectul înaintării premature în vârstă, o data ce părul pierdut e un semn al anilor „mai maturi”, pe de altă parte,  simbolistica recunoaşte drept explicaţie şi lipsa de păr a nou-născutului, mai cu seamă în cazul în care în loc să crească alt păr se formează un puf delicat. Expresia „o chelie ca un popou de bebeluş” indică tocmai acest aspect dublu. Soluţia mai constă în maturizarea sufletească, chiar şi-atunci când chelia străluceşte ca oglinda. Nu e niciodată prea târziu pentru a te lepăda de mofturile copilăriei, respectiv a descoperi propria infantilitate pe un plan mai înalt.

Alte perioade tipice de timp pentru căderea părului sunt puţin înainte de căsătorie, înainte de ocuparea unui post stabil, înainte de numirea ca funcţionar, etc. Aici trebuie să avem în principiu acelaşi lucru în vedere: nu renunţarea conştientă la libertate şi independenţă pune în pericol podoaba capilară bărbătească, ci lipsa de conştienţă legată uneori de ea şi încercarea de a nu plăti pentru avantaje pretinse. Cine devine funcţionar din intenţie şi pasiune şi renunţă în schimb bucuros la anumite libertăţi, acela îşi are părul în siguranţă. Ameninţat este mai degrabă cel care se simte artist şi are visuri înaripate dar în realitate intră-n tagma funcţionărească din cauza fricii sale existenţiale nemărturisite. Pentru un astfel de pas greşit va trebui să plătească, de exemplu, fiind ‚tuns’ simbolic de la diferite avantaje.

Modificările creşterii părului în timpul sarcinii şi după naştere aruncă o lumină asupra aceleiaşi teme dintr-un alt unghi. Multe femei au în timpul sarcinii un păr mai des şi mai viguros, unele pierd însă această calitate imediat după naştere. Aspectul sacrificiului este clar aici. Pentru a dărui viaţă unui copil, femeia trebuie să se despartă de el, ea dăruieşte, deci dă ceva de la ea. Mai cu seamă femeile care au probleme cu rolul de mamă şi aspectul lui de sacrificiu prezintă după naştere o cădere masivă a părului. Pe de o parte ele dau peste cap substitutiv jertfa care nu e dată de bună-voie, pe de alta trăiesc în trup şi aspectul prefacerii, care ar trebui să le cuprindă viaţa după naşterea copilului.

La căderea circulară a părului, aşa-numita alopecia areata (pelada), este vorba de aceeaşi tematică raportată la o zonă strict delimitată. Lecţia de învăţat este de a detecta acest domeniu delimitat, de a se desprinde în consecinţă de structuri perimate şi de a lăsa ca în locul lor să treacă impulsuri noi.

Diferenţiată de acest tip de cădere a părului este căderea părului la bărbaţi în acel loc care aminteşte de tonsura unui călugăr. Să fie oare vorba de a se apropia de arhetipul călugărului care vrea să semnalizeze o deschidere înspre în sus? Rezidă aici cerinţa de a imita călugării şi de a năzui să se desprindă de lumea exterioară pentru a se deschide mai mult lumilor superioare?

Într-un mod asemănător s-ar putea interpreta cheliile care pornesc de deasupra tâmplelor şi care formează fruntea înaltă, de gânditor, astfel accentuând aspectul filosofic al omului. Şi aici se poate doar presupune dacă îşi găsesc expresie pe plan fizic lucruri omise pe plan spiritual şi psihic sau dacă fruntea înaltă îl evidenţiază pe gânditor.

Întrebări

1.      Mă pedepsesc pentru ceva sau mă las pedepsit?

2.      Îmi sacrific părul, semnul puterii şi demnităţii mele ca ispăşire? Dacă da, pentru ce?

3.      Am uitat să plătesc pentru libertatea, puterea şi demnitatea din care am gustat?

4.      Unde am rămas agăţat de idei imature, copilăreşti de libertate?

5.      Am vrut să salvez prea mult de-a lungul timpului structuri perimate de demnitate şi prestigiu?

6.      Am irosit pe nesimţite ţinându-mă strâns de structurile vechi, libertatea adevărată, puterea autentică şi demnitatea adecvată?

7.      Unde am neglijat să las să răsară în viaţa mea noi impulsuri şi forţe?

(Ruediger Dahlke, Boala ca şansă)